S-au prins pomisorii de Tuia!

Zilele trecute am ramas doar cu fata si asta a fost un motiv de a lancezi prin curte in mici reprize (vremea a fost mohorata, parca mai frumos era in casa - ciudat, nu?). Am facut o inspectie pe la toti pomii, toate florile, gardul viu, crizanteme, menta, pini, fructiferi, brazi si molid, butasi de vie si trandafiri. Asa ca pot anunta si denunta cu mare bucurie: crezand ca tuiele se usuca si au roua pe ele de la ceata, am constatat ca de fapt toate au MUGURI! Inclusiv una care are 2 ramificatii usor uscate, in celelalte ramificatii are niste mugurasi mici, frumosi si grasani si este verde si semeata!

Ce am facut la plantare: am cumparat tuia cu un pret de flori la fir (5 lei bucata, din targ), i-am udat cateva zile spre o saptamana caci nu am reusit sa-i punem imediat, am achizitionat saci cu pamant de conifere si ingrasaminte si am purces la sapat.

Fiecare groapa a fost mocirlita la greu, a avut doar pamant bun (adus cu masina de 3 t, pamant negru de padure) si d'ala de conifere, plus ceva ingrasamant; am facut balta la greu si mocirla (am udat cat de des si de mult am putut si ne-am adus aminte, chiar si de 2 ori pe zi!) si se pare cel putin deocamdata ca rezultatul va fi sa nu avem pierderi.

Va tin la curent! Sunt foarte incantata!

Mar soi Florina

Continui cu tot ce am gasit (fara sa se repete prea tare) ca si informatie despre merele Florina (apropos, am luat di Real, frumoase rau! - prea coapte sau au stat prea mult in depozit, s-au zaharisit si nu mai sunt bune):

• "Caracteristici

- vigoare: mare
- perioada înfloritului: mijlocie
- mărime medie fruct: 160 g
- formă: sferico-conică
- culoare: striată
- gust: bun
- perioada de maturare: octombrie" (Sursa: http://pepinieraszekely.ro)

•  "Portaltoi SALBATIC. Soi obtinut in Franta la Statiunea Angers si introdus in cultura in anul 1977, apoi licentiat si autorizat pentru productie la noi in tara din 1993. Provine din incrucisarea soiului Jonathan cu un hibrid complex (621-1) purtator al genei de rezistenta Vf, mostenita de  la Malus floribunda 821. Pomul de vigoare mare, cu ramificare buna si rodire pe formatiuni lungi si scurte. Prezinta rezistenta la rapan, dar are o usoara sensibilitate la fainare. Productia este constanta si poate atinge usor 30-40 t/ha. Fructul este mijlociu spre mare, de 150-180 g, usor tronconic, cu pielita verde galbuie, acoperita cu rosu oranj pe 2/3 din suprafata, cu aspect atragator. Pulpa este ferma, suculenta, usor acidulata, cu aroma specifica si gust bun. Epoca de coacere si consum : de la inceputul lunii octombrie pana in martie." (Sursa: http://www.4garden.ro).

• Pomul este de vigoare mare, cu coroana deasă compactă, fructifică pe ramuri lungi, este precoce şi foarte productiv. Este imun la rapăn (Vf) şi parţial rezistent la făinare. Fructul este sferic uşor aplatizat, de 150-180 g, are culoare zmeurie, pulpă fermă, suculentă, uşor acidulată, cu aroma specifică. Epoca de coacere: sfârşitul lunii septembrie. Perioada de păstrare: în condiţii de depozit se poate păstra până în aprilie-mai.

• "Măr de iarnă.
  Caracteristicile fructului: mărime mijlocie sau mare (170 - 180 g), de formă sferică turtită. Coaja de culoare rosie, cerată. Pulpa alb-gălbuie, tare, crocantă. Gust dulceag, raport armonios zahăr/acid.
  Caracteristicile pomului: vigoare mijlocie sau mare, coroană usor turtită. Ramurile au tendinta de a fi pendente. Fructifică foarte devreme si abundent încă din primii ani.
  Maturitatea de consum: se recoltează la sfârsit de septembrie, început de octombrie. Se poate depozita până în februarie." (Sursa: http://www.pepinierelehida.bizoo.ro)

Ce pot sa laud la mine este urmatorul lucru: iubesc merele Ionatan (trebuie neaparat la anu' sa pun unu-doi), ca atare ieri (nu citisem multe despre soiul Florina, dar iubesc si merele) am scos duma "Sigur e un soi de Ionatan, prea are zeama parfumata si pocneste cand il musti!" . Ma bucur nespus sa vad ca am avut dreptate :).

Si uite asa s-a zis cu impresia mea ca sunt soiuri romanesti. Dar macar sunt fericita ca sunt din pepiniera romaneasca. Pe care o s-o mai solicit ocazional, daca am probleme, zic.

Cais Bergeron

Primul in descriere - caisul. Soi Bergeron, de origine frantuzeasca, are urmatoarea descriere:

• "Caracteristicile fructului: fruct mijlociu-mare (40-45g), de forma ovoidala. Coaja de culoare galbena cu pete de culoare rosie aprinsa pe partea expusa soarelui. Pulpa portocalie, tare, gust deosebit. Soi neaderent la sambure, avand miezul dulce. Caracteristicile pomului:pom de vigoare mijlocie, avand o coroana mijlociu deasa. In perioada de crestere are o coroana piramidala, mai tarziu sub greutatea fructelor va avea o coroana sferica aplatizata. Epoca de recoltare: sfarsit de iulie."(sursa: http://www.yurta.ro)
• "Are fructe mari, puţin alungite. Pulpa este tare, aromată, suculentă, zemoasă. Are productivitate mare, nu este sensibil la transport. Pomul are creştere mediu viguroasă, cu crengi dese. Este rezistent la ger, nu este sensibil la boli. Soi autofertil."(sursa: http://www.multeplante.ro)
• bolile cu ceva specific pe cais si zarzar sunt descrise destul de amanuntit in cartea d-nei Viorica Iacob, ""Bolile plantelor cultivate", paginile 294-298 

 Cu atentie sporita, cu niscaiva solutie pentru taiat acum copacii (de unde sa iau, de la magazinele cu specific chimic pentru culturi? - care-or fi alea) ca sa nu risc o imbolnavire la primavara, zic ca o sa am caise curand, nu?

Si am luat pomi fructiferi!

Nu oricum, ci ceva ce imi doream, citisem si ramasese in stand by de ceva vreme. Iar sambata pentru ca oricum a fost Radu sa ia fitinguri si tevi si filtre, am luat fata si ne-am oprit la aer, in zona de gradina. Unde, spre marea mea bucurie, am gasit soiurile pe care mi le doream. De meri (Florina si Mutzu), peri (Napoca), un cais (Bergeron), pruni (Silvia), un cires (Stella) si un visin (de Debretin) - in total 9 pomisori.

Ca si amplasare, am tras aproape de trasa si implict de casa (am lasat vreo 3 m pana in terasa, caci o sa aranjam si aleiuta) casul, visinul si ciresul si catre parcare - parul. I-am plantat, jale mare insa pe mine ca trebuie sa-i tai si mi-e mila, sunt tare frumusei si par fragili, desi stiu ca se prind. Pamantul in gropi este de padure, negru si parfumat, peste care am scuturat pungi de pamant de flori, cu amestec de turba. Si asa, la cat de saracacios este solul acolo in zona, e cam tot ce puteam sa intreprind.

Am protejat cat am putut pamantul din jurul tulpinii cu bidoane mari de 5-8 litri, ca sa pastrez nivelul la care trebuie sa ajungem cu pamantul si ca sa las sa se imprastie in sol cat mai putin apa. Ma intereseaza sa se taseze putin, natural adica prin udare, pamantul proaspat pus langa radacina si sa mai adaug pana da un inghet tampit. Trebuie sa le invelesc tulpina (am folie de plastic cu tot cu folie de protectie pentru sticle) si in acelasi timp sa ii proptesc pe toti (am apucat sa pun "araci" doar pentru 4 sau 5).

Ca si inaltime, am inteles asa: daca vreau coroana mai joasa - copacelul se tunde cam la 1,20 m. Celelalte praguri sunt pentru pom de inaltime medie 1,30 - 1,40 m  iar pentru un pom fructifer inalt (cam ce-mi doresc eu din cauza umbrei) se face tunderea la 1,40 - 1,50 m. Inca mai socotesc sa vad daca mai iau ceva (piersic mai vreau, insa acel soi care are cel mai putn puf), cum sa il incadrez in coronamentul existent si daca nu ar fi mai bine sa folosesc mai multe trepte de inaltime.

Deocamdata atat, insa o sa vin (si pentru mine, si pentru voi) cu detalii despre fiecare copacel in parte. Oricum, sunt foarte incantata caci sunt soiuri romanesti, din pepeiniera de prin Alba si din cate mi-am adus aminte la fata locului, sunt soiuri fara pufuri si destul de rezistente.

Iar bonusul a constat in 3 butasi de vie, struguri albi, de masa sau vin, pe care urmeaza sa-i plantez. Abia astept!

Frumos, zic, nu?

Comuniunea om-natura. In casa! (3)

O stiti p'aia cu broasca?


"O broasca stand pe frunza unui nufar pe un lac. La un moment dat striga(asa... de nebuna..):
- Hei, you!
Dupa care se arunca in apa, iese la suprafata se urca pe alta frunza de nufar si intreaba:
- Who, me?"

Asa si cu ultima co-locatara care s-a mutat la noi si a vietuit la caldurica aproape 10 zile. O broasca singurica, frumusica-maricica, verde-kaky s-a aciuat ceva timp in baie (era sa calc de cateva ori pe ea) si cum aprindeai lumina, ţop-ţop direct sub scurgerea de la WC. Unde nu ajungi decat cu (eventual) o coala de hartie (apropos, nu stiu cum a avut tata loc sa stupe marele gauroi de langa teava!). Ma rog, se imputinasera din tantari si muste iar mie mi-e mila de vituitoare si nu prea mi-e frica de ele, am decis s-o mai las sa vedem daca iese la interval si o dau afara.

Dupa o saptamana de aprins lumina brusc si cautat broscuta (unde-o fi? sub masina de spalat, in punga de hartie? no, tot langa WC), am renuntat caci ramasese si usa la baie deschisa cateva zile si m-am resemnat, m-am gandit ca o voi gasi pe undeva, prin casa. Eventual pe saltea! Bleagh!

Buun, trece timpul, luam pat nou fetii, mergem la concert la BZN (care a fost extraordinar!) si venim acasa dupa 12 noaptea, pe ceasul neactualizat la ora de iarna. Schimb cupilu dormind, ne pregatim de culcare si, nu stiu de ce, ma duca la bucatarie (usa era inchisa, lumina stinsa)...

Sa calc pe broasca si mai multe nu! Trona, mai maricica (bune mustele din casa!) decat cum o stiam eu, aproape nemiscata, fix in drum. Evident ca ma vede si fuga sub masa, unde nu am decat o punga - m-am speriat de soricel si la mine in bucatarie nu mai e nimic pe jos. Se baga pe langa punga, se frichine, fasaie, era oarecum disperata... Eu, cu mana bagata intr-o punga de senvisuri (citisem pe undeva ca daca vor sa se apere iti mai fac si pipi in mana, fapt confirmat practic si de Radu mai demult :)  ) pe sub masa, dupa ea, inarmata si cu farasul, ca sa ii blochez drumul. O iau in mana cu delicatete, se zbate, face pipi si scapa fugind iar sub masa, langa punga (cam proaste broastele astea, eu m-as fi bagat sub dulap!), lasand in urma pe gresie mici plesti umede.

Hai iar pe jos, cu punga pe mana, in sfarsit cu convingerea ca pot s-o tin mai bine. A si oracait chinuit, ii batea inima sau gusa de mi-era si mila. Aia e, anunt sotul ca "gata, am gasit animalul!" si o arunc afara.

Apogeu: singura zona unde, fara sa ma uit am aruncat broscuta, cu bolta, a fost o cutie de carton cu apa, inmuiata bine. Am vrut s-o arunc pe un petic de iarba sau pe nisip, parol, sa nu se raneasca si sa nu o fugareasca Bita. S-a auzit poc! dar cred ca a supravietuit, caci dimineata nu mai era nimic si nimeni langa cutie sau pe ea, sau in vecinatate.

Pfffff, ce poate sa mai urmeze?

Comuniunea om-natura. In casa! (2)

Eeeee, pentru cei care n-au apucat sa vaza prea mare lucru pe alte zone de net, poate ca merita sa vedeti ce-am patit cu un soricel din bucatarie :)

Dupa ce ne-am mutat, cu tot cu mobile, vine tata intr-o zi si zice, asa, ca dintr-o nimica toata, "Mai copii, la voi in bucatarie e un miros ciudat!". Eu nestiind cum e cu lighioane, dau vina pe ceva stricat sau pe ceva de la gunoi, nu mai stiu, vase murdare - na, orice numai sa ma disculp. Ma cam simteam cu musca...

Ma lasa in pace si uitam. Si mai trece o zi, doua, o saptamana.Intr-o seara ma duc sa alerg un soricel la vecini in casa, ei fiint mai inspaimantati decat mine la vederea unui gandac: vorbeau si strigau si fugeau pe scari sus, la etaj, de teama sa nu ii atace balaurul. Bine, poate e o reactie normala, caci majoritatea reactioneaza vehement la vederea unui soricel, iar in aceste conditii clar eu sunt aia nebuna. Insa na, ce sa fac, mie nu mi-e frica de el, asa ca manata de al meu sot care mai si facea misto cum ca daca vede soricel prin casa, o sa vad doar colbul de pe urmele lui, m-am dus (cu fata dupa mine!) la vecini. Inarmata cu o matura, alaturi de capul tinerei familii, in timp ce restul (jumatatea feminina a lui si copilul, alaturi de socri) vociferau de pe undeva, am incepu sa mutam mobile, sa bagam lanterna pe sub mobile etc. Cu fie-mea motz si ea, sa-l vada. Intr-un final, iese pe hol, pac!pac! doua maturi  in cap si gata. Eu doar l-am aruncat pe camp, dar zic ca am contribuit pozitiv.

Si tocmai ce ma hlizeam eu, na! Intr-o noapte ma mananca talpile si ma duc in bucatarie sa iau ceva (nu mai stiu ce), pe la 1. Vad un gandac, hait! Dupa el! Cu plici si insecticid, plus un morman de servetele. E da! se ascunde undeva pe sub masa, intr-un maldar de pungi si sacose cu diverse, in timp ce eu incep sa le fosnesc, sa le ridic, sa le misc. Ajung la niste pungi cu fasole, fideluta, d-astea. Zic, daca tot mi s-a dus naibii somnul, sa le iau, le sterg si le pun in dulap...

Ridic prima punga, pesmet parca, sau gris. Incepe sa curga. "Hm", zic, "poate mi se pare!". O las inapoi in punga si scot alta: curge!  Ce puii mei? O ridic si o intorc: o ditamai gaura, pe unde curgea fideluta. Bineinteles ca ma mir "Ce mama ma-sii de gandac, astia nu mananca plastic!"

E da, si incep sa ridic pe rand toate pungile, ca sa constat gauri si sa imi dau seama ca pe undeva am un soricel. Dupa ce arunc tot ce am gasit, realizez ca intr-adevar se simtea un miros ciudat, acid. Pungi gaurite, resturi de rahatei, ziceai ca sta de ceva timp p'acolo. Bine insa ca nu am folosit nimic! La-m gasit in acea noapte, statea in vasul roman, isi facea culcus! cu frunze uscate, servetele, resturi din rosaturile de la alte plase ecologice, ce mai, se simtea ca acasa. Si mic, saracu', mi-a fost oarecum mila de el.

Ma rog, am scris pe ici pe colo, am primit sfaturi, am incercat capcane (castron-nuca-sunculita) dar in zadar, miselul se cuibarise sub chiuveta (a si cazut pe jos cand am deschis intr-o zi usile brusc, la dulap). Am ras ca fraiera cand l-am vazut cum cade ca prostu'.

Faceam razii o data la cateva ore! Adica ma duceam tiptil si deschideam brusc usile pe la dulapuri. Sa stiti ca dupa miros am depistat toate oalele pe unde a umblat sau si-a facut si anume nevoile. Tot traseul si cutiile de sub chiuveta! Noroc ca am luat masina de spalat vase, ca am sterilizat inca o data tot, super inventie.

Dar, cu tot efortul, am apelat la o metoda cruda, insa daca ma gandesc la ce boli pot imprastia, cred ca e mai important sa imi pazesc copilul si familia: lipici aplicat pe un carton, slaninuta afumata si... dimineata abia am avut puterea sa iau capcana pe care mai misca un soricel, candva mult prea curios. Le-am spus alor mei, insa am avut puterea sa si ma misc repede, sa nu-l vada fata. Reclama facuta, vecinii au mai prins cativa de atunci, cu aceasta varianta iar eu inca deschid brusc dulapuri si miros cu nesat: oare mai vine vreunul?

Pana atunci insa am pus in 2 prize niste mecanisme cu impulsuri, orientate spre usa, cica ar alunga rozatoarele. Si gandacii. Si altele.

Si totusi... :)

Comuniunea om-natura. In casa! (1)

Ma gandeam sa va descriu intalnirea noastra cu natura, odata cu mutatul la casa... Cu natura de langa casa, de la vecini, din casa... Mai ales din casa!

Prima vizita a fost cea a miriapozilor (niste chestii ca niste viermisori mici si negri) care sunt fascinanti ca si mod de deplasare. Cu zeci de picioruse care fac waving in drumul lor catre... nu se stie, uneori merg in cerc. Deci e cam prosti.

Totul e ok, pana iti intra prin casa iar tu ca o mama responsabila ii arati copilului ca sa nu se sperie, incerci sa-i iei cu un servetel si... constati ca PUT! MARE SI TARE SI GREU !!!!! Au niste glande care probabil ii apara de inamici, insa imi bag picioru', miros ingrozitor! Ii gasesti pe jos, pe sus, pe pereti, pe tavan! Pe intrerupator... si cat a fost cald, probabil simteau ca in casa e mai racoare, urcau pe pereti si incercand sa ii dai jos cu matura, mai rau faceam - mirosul e ingrozitor.

Asa ca am dezvoltat o tehnica aparte: ii iau usor cu o jumatate de servetel si strang apoi marginile servetelului cu mare precizie, insurubat, ca sa nu aiba pe unde iesi ceva. Orice. Chiar si o molecula de putoare. Si la WC cu ei, sau daca e mai aproape, la gunoi.

M-am obisnuit, sunt calma in continuare, frumos e ca a inceput sa adopte si fie-mea tehnica si vad ca e totul ok. Chiar ma anunta sau corecteaza vecinii cand ei spun ca sunt viermi: "Nu, sunt miriapozi!"

Ce mai, imbogatim cultura inui copil de 4 ani :)) !

Prima ploaie torentiala

Foarte interesant, dupa prima ploaie torentiala sau mai bine zis, ploaie insirata pe 2 zile cu accente torentiale, aleea si parcarea s-au comportat impecabil. Pomisorii (pini, brazi si molidul) au baut pe saturate, garduletul de tuia parca s-a mai inviorat, incepe sa inverzeasca gradina...  In prag de iarna!!!!

Feed-back- ul este de forma: nu am balti, am adormit instant ascultand muzica stropilor, nu prea se lipesc pietricele pe picioare. Am urcat frumos in masina, fara jumatate din lotul de langa casa pe talpi. Deci pana acum - nota 20.

Punct de experimentare: cred ca ar fi fost si mai bine daca aveam un gazon, o iarba, o ceva, care sa curete bine talpile (ajung totusi cu mici pietricele pana sus pe scari, la intrarea in casa). Studiem varianta unui covoras taiat si prins de trepte, care sa curete bine pana la usa orice surplus. Sau un adaos de piatra mai mare decat margaritarul ca si ultim strat si care oricum sa aseze bine toata baza.

Dar, una peste alta, sunt foarte multumita de rezultat. La anu' pun verde :)

Locul de parcare din curte - materiale ecologice (in lucru)

In lucru, cu un pat de umplutura de pamant (terenul a fost in maaare panta), nisip si pietris margaritar, apoi sac si deasupra - cofrajele. 50x50 cm, aici sunt cam 2 bucati una langa alta si urma umplutura, la care contribuiam cu totii  (din nou pietris).

Aleea de la poarta pana la scari, plus in jurul casei le vom face din acelasi material (sau aceleasi materiale), cu mentiunea ca strict pe langa casa ne dorim nu neaparat soclu, ci in special gazon si flori pitice.

Mult mai frumos, nu????

 Ma intereseaza mult, voi cum aveti? Sunteti multumiti de solutia adoptata?

UPDATE: poza cu lucrarea finala si trecuta deja printr-o iarna AICI.

Locul de parcare din curte - materiale ecologice

Da, asa cum scrie si in titlu, chiar am folosit material ecologic: un fel de cofraje verzi, se gasesc in comert in hipermarket-urile de specialitate. Ca si cost, te duc la fel cu betoanele, insa trebuie tinut cont de urmatoarele:

1.  Sunt foarte usoare (le cumperi si le transporti tu) - au incaput 60 bucati intr-un Logan.

2.  Asternutul de pamant-pietris-nisip nu trebuie sa fie perfect-perfect, la dunga orizontal.

3.  Merge foarte bine sa folosesti diverse folii (inclusiv saci de rafie) deasupra nisipului, apoi pui cofrajul (care are niste dintisori gen mos-baba pentru ghidaj) si in gaurile de cofrajpui pietris mic (gen margaritar).

4.  Fiind din plastic ecologic, au un termen de degradare de 12-15 ani - suficient ca sa se aseze pamantul si pietrisul, sa se intareasca si eventual sa mai vii cu un strat de ceva (ca e nisip, ca e pietris, ca e pamant).

5.  Udat cu regularitate, desi alte plante gen buruieni nu vor mai iesi din cauza bazei de sac, tesatura destul de mica, totul se va drena frumos si in picatura mica iar aceasta parcare ecologica se poate imbogati cu gazon.

6.  Daca vrei gazon, uzi bine, mai adaugi pamant foarte mic ca si granulatie, nisip si insamantezi apoi uzi dupa regula de intretinere a gazonului.

7.  Drenaj excelent in orice conditii de debit de apa.

8. Timp de lucru efectiv: 1-2 zile pentru 1 persoana daca este mult pamant de completat pentru a avea totusi o linie orizontala, pentru o suprafata de 20-22 mp.

9.  Placa de cofraj are o dimensiune la care se vede repede suprafata acoperita: 50x50 cm.

Promit sa revin cu poze, pentru perioada in lucru si rezultatul final.