miercuri, 14 mai 2014

Coji de oua - remediu ecologic impotriva melcilor

Am promis ca vin cu update: cojile sfaramate se pare ca sunt un excelent melc-repellent :) desi la noi ploua ca la nebuni, si nu de acum ci imediat dupa caldurile neobisnuite din primavara, adica vreo 2 luni cu apa din belsug, este plin peste tot de melci. Toate dimensiunile, culorile, nuantele si gradele de nesimtire. Insa acum 1 luna povesteam de repellent-ul ideal in prezenta cojilor de oua sfaramate "grunjos", ca sa zic asa.

Da, solutia ideala, insa nu artistic, ca la mine, in jurul rosiilor, este sa se faca presarare pe o suprafata mai mare, pe sub si langa salata si spanac, doar se stie ca lipiciosii cu cochilie adora verdeturile proaspete :) Deci am inca salata nemancata de melci, afara dar si in sera. Nu multa, dar tot am facut 3 salate din ce in ce mai mari, cu topping de menta-patrunjel-melisssa-piper-otet de vin alb-sare-zahar-piper alb.

PONT: daca vreti sa aveti mai mult timp salata: nu scoateti din radacina salata ci rupeti cu unghia sau taiati cu foarfeca, concentric de la exterior la interior, frunzele. Radacina si miezul de 2-3 frunze raman pe loc, in semn ca vor mai produce. Si credeti-ma ca viteza lor de crestere este absolut fabuloasa.

Daca aveti multe insecte prin straturile de legume, mai ales furnici, ele mai folosesc firimiturile cojilor in musuroi. Verificati 1 data la 2 saptamani daca este nevoie sa mai adaugati coaja uscata si maruntita.

Va pup, seara frumoasa si atentie sporita: la noi rosiile din solar au deja fructe :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu